28. Iosua, fiul lui Nun, care-i slujea lui Moise încă din tinerețe, i-a zisacestuia: – Moise, stăpânul meu, oprește-i!
29. Dar Moise i-a răspuns: – Ești gelos de dragul meu? Eu îmi doresc ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeți și Domnul să-Și pună Duhul Său peste ei!
30. Apoi Moise și sfatul bătrânilor lui Israel s-au întors în tabără.
31. Domnul a trimis un vânt puternic care a adus prepelițe dinspre mare și le-a făcut să zboare pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte și de alta a taberei, la o înălțime de doi coți de la pământ.
32. Toată ziua și toată noaptea și apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepelițe; cel care adunase cel mai puțin avea zece homeri. Ei și le-au întins în jurul taberei.