11. Atunci oamenii aceia au dat năvală în casă și l-au găsit pe Daniel rugându-se și cerând milă de la Dumnezeul său.
12. Apoi s-au înfățișat înaintea împăratului și i-au amintit de interdicția împărătească: – Oare nu ai semnat o interdicție potrivit căreia, în următoarele treizeci de zile, oricine se roagă altui zeu sau altui om în afară de tine să fie aruncat în groapa cu lei? Împăratul a răspuns: – Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor și a perșilor, care odată ce a fost dată, nu mai poate fi anulată.
13. Ei i-au mai zis împăratului: – Daniel, unul dintre exilații lui Iuda, nu ține seama deloc la tine, împărate, și nici la interdicția pe care ai semnat-o și își spune rugăciunea de trei ori pe zi.